
AICitizens
12 aug. 2026
Ni s-a demonstrat încă o dată cât de puternic poate fi un lucru care ne unește: robotica. Unește generații și comunități.
Astăzi, la Focșani, la inițiativa Primăriei Municipiului Focșani, am făcut ceea ce știm noi cel mai bine: am răspândit pasiunea noastră pentru FIRST și am adus spiritul competițiilor de robotică mai aproape de comunitatea noastră.
În fața publicului larg, am avut meciuri demonstrative alături de echipa BrickBot, am povestit despre cei 10 ani de FTC România și despre parcursul spectaculos al roboticii românești, dar și despre performanțele extraordinare ale echipelor din țara noastră la Campionatul Mondial de Robotică din Houston. Pentru noi a fost o adevărată mândrie să vedem atât de mulți oameni care știau deja despre rezultatele obținute de AICitizens. Totodată, a fost ocazia perfectă de a familiariza lumea și cu roboții din LEGO, fiind prezentă echipa LittleCitizens a Colegiului Național Al. I. Cuza, care a avut un parcurs impresionant sezonul acesta, calificându-se la etapa națională a competiției FIRST LEGO League.
Știm că deplasările și experiențele noastre de anul acesta nu ar fi fost posibile fără un efort comun al întregii comunități-de la oamenii care au ales să ne susțină și să doneze, până la autoritățile locale și toți cei care au crezut în noi.
Iar de fiecare dată când avem ocazia să ne întoarcem în comunitatea noastră, o facem cu aceeași bucurie și recunoștință. Mulțumim Primăriei Municipiului Focșani pentru invitație!
