
AICitizens
24 oct. 2025
Atelier de First Lego League
Am organizat în Săptămâna Verde la Colegiul Național Al.I.Cuza Focșani două workshopuri interactive unde au fost prezenți 40 de elevi de gimnaziu de la Școala Gimnazială ”Dimitrie Gusti” Nereju și Școala Gimnazială ”Regina Maria” Vintileasca în cadrul proiectului „Robotech pentru viitor”, finanțat prin programul @startong.ro lansat de @kauflandromania și implementat de @actfortomorrow.ro
S-au abordat teme precum proiectarea și imprimarea 3D în viața cotidiană, competiția FIRST LEGO League, dar și legătura dintre tehnologie, inovație și sustenabilitate. Elevii participanți au lucrat în echipe pentru a construi roboței din LEGO, dezvoltându-și creativitatea, gândirea tehnică și spiritul de colaborare.
Prin „Robotech pentru viitor”, finanțat prin programul StartONG, lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act For Tomorrow, ne-am asumat misiunea de a împărtăși din cunoștințele noastre în domeniul roboticii și printării 3D și copiilor din alte comunități din județul Vrancea pentru a le dezvolta competențe necesare pentru viitor.
Așa că vineri, în cele două ateliere, am ghidat elevii din cele două școli în lumea STEM, transmițând nu doar cunoștințe, ci și bucuria inovării și descoperirii unei lumi noi, cea a tehnologiei aplicate. Zâmbetele de la final și dezlipirea cu greu de ceea ce au reușit să creeze, ne-au confirmat că activitățile au fost pline de succes printre micuții participanți.
Start ONG este un program lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow. Domeniile vizate sunt: educație, sănătate, mediu, social și cultură. Valoarea totală a programului este de 600.000 euro. Programul Start ONG este cel mai simplificat instrument de finanțare comunitară destinat ONG-urilor tinere, instituțiilor non-administrative și grupurilor informale/de inițiativă.
#StartONG #ImplicareaFaceDiferenta #KauflandRomania #ActforTomorrow